Emoție și motivație

O mare parte din complexitatea studiului emoțiilor constă în a le defini. Totuși, un aspect asupra emoțiilor cu care probabil suntem cu toții de acord, este acela că, în situații emoționale, corpul reacționează. Inima pulsează, vibrează, se oprește și cedează; palmele transpiră; mușchii sunt tensionați și apoi se relaxează; sângele fierbe; fața roșește, îngheață și apoi apare zâmbetul. Observăm aceste reacții la propria persoană și facem supoziții în legătură cu viața emoțională a celorlalți bazându-ne pe răspunsuri corporale vizibile. Aceste schimbări sunt clare și puternice, după cum William James (1890) a numit “emoțiile inferioare”: frică, furie, durere, iubire, în fiecare dintre acestea recunoscându-se o reflectare organică puternică.” Cu toate acestea, James a considerat că, implicat în emoțiile subtile este corpul nostru, chiar dacă “reflectarea organică este mai puțin vizibilă și puternică.” Lange (1882) a definit emoția explicit ca un răspuns cardiovascular. “Datorăm...partea emoțională a vieții noastre mentale, bucuriile și regretele noastre, orele fericite și nefericite, sistemului nostru vasomotor.”

Cuvântul emoție derivă de la latinescul movere (a se mișca). Atunci când emoțiile sunt intense, oamenii se mișcă: acționează, reacționează uneori dramatic, precum în crimele din pasiune. Este edificator faptul că, cuvântul “ motivație” derivă din același verb; un motiv este, literar vorbind “ceva ce mișcă pe cineva.” Deși termenul emoție este de obicei, păstrat pentru a descrie stimuli în mișcare, insuflarea unei experiențe afective în oameni, “motivația” este cuvântul cel mai folosit în interpretarea acțiunilor animalelor.

William James a subliniat o relație strânsă între emoție și motivație. Din perspectiva lui James, motivele de bază atât ale oamenilor, cât și ale animalelor ( pe care le-a numit „instincte”) sunt acțiuni emise de către stimuli specifici din mediu. În mod automat, organismul îngheață, se ferește sau luptă la vederea unui predator, în funcție de contextul de mediu. Instinctele, conform lui James, sunt foarte asemănătoare cu ceea ce numim astăzi “sisteme motivaționale” definite de către circuitele limbice. Mai târziu, James a observat că orice obiect care trezește un instinct trezește și o emoție, și că “ instinctele și emoțiile se umbresc imperceptibil, reciproc. ” Chiar și așa, comportamentul instinctiv (motivat) diferă de emoție: “Emoțiile nu corespund instinctelor, deoarece, deși de obicei reacția emoțională se sfârșește în propriul corp al subiectului, reacția instinctivă este capabilă să treacă dincolo de această limită și să stabilească o relație practică cu obiectul excitat.” Aceasta înseamnă că emoțiile sunt dispoziții de acțiune care mobilizează corpul către comportament, dar prin care însăși acțiunea evidentă este frecvent amânată sau inhibată total.

Emoțiile sunt variabile cauzale ale motivației, împreună cu nevoile (în special nevoile emoționale), dorințele și necesitățile (forța de impact motivațional generează reacții energetice și comportamentale). Emoțiile sunt integrate în sistemul de gândire și pot genera impulsuri, comportamente și reacții prompte care vor persista până când intensitatea emoțională scade. Intensitatea emoțională explică vigoarea unui răspuns, forța sau viteza mișcării (a comportamentului rezultat: apropiere sau evitare). Există nevoi cu încărcătură emoțională, cum ar fi: nevoi de siguranță interpersonală (bazate pe interacțiuni deschise, oneste și sincere), nevoi de siguranță emoțională, nevoi sociale (apartenență, prietenie, afecțiune, compatibilitate, dragoste, reciprocitate), nevoi de stimă (prestigiu, stimă de sine, realizare, evaluare pozitivă, apreciere, recunoaștere, împlinire, încredere, respect pentru ceilalți), nevoi de auto-actualizare (cunoștințe și progres, aspirația pentru competență profesională și dezvoltare socială, moralitate, creativitate, auto-împlinire, dezvoltare personală), nevoi de autonomie și responsabilitate, sentimentul de a fi util, plăcerea de a munci etc. Este adevărat că motivația emoțională nu este suficientă pentru a acționa (nu este, în sine, un motiv suficient pentru a acționa în scopul performanței în muncă).

Motivația intrinsecă și emoțiile pozitive sunt fenomene conexe, dar diferite. De exemplu, ambele

sunt implicate în reglarea comportamentului și ambele sunt asociate de obicei cu experiențe plăcute. Cu toate acestea, fenomenele diferă prin faptul că motivația intrinsecă se referă în mod caracteristic la realizarea unei activități pentru a obține satisfacție inerentă, mai degrabă decât pentru o anumită consecință separabilă, în timp ce emoțiile sunt stări mentale cu durată limitată (Oatley, 1992). Potrivit lui Oatley (1992), nu ne putem alege emoțiile, dar le putem modifica, interpreta și varia implicația. În plus, emoțiile au funcții diferite în procesul motivațional: emoții trăite după anumite evenimente urmăresc și susțin o motivație prestabilită (Ryan, 2007; Ryan, Rigby și Przybylski, 2006), dar ne ajută, de asemenea, să acordăm prioritate unei anumite motivații (Oatley, 1992, p. 61). Astfel, emoțiile au cel puțin două funcții diferite: (a) emoțiile urmează o motivație intrinsecă prestabilită fie prin susținerea sau sprijinirea atitudinii dispoziționale și (b) pot provoca noi direcții de interes motivațional și schimbarea comportamentului.

Activitățile în aer liber, exemplificate aici ca fiind o pauză din viața de zi cu zi, cu accent pe utilizarea abilităților, deplasări și relația cu natura, includ mai multe dimensiuni ale sănătății și

bunăstării. Exercițiile repetate în natură se conectează la bunăstarea emoțională, a cărei efect este mai puternic în medii naturale decât în ​​medii interioare (Pasanen, Tyrväinen și Korpela, 2014). Mai mult, natura are un rol important în autoreglarea emoțională, care adaugă valoare terapeutică pentru activitățile în aer liber (Johnsen și Rydstedt, 2013). De exemplu, expunerea la lumina zilei și la natură influențează stresul, starea de spirit, funcționarea executivă și autoreglarea într-un mod care promovează sănătatea (Beute & de Kort, 2014).

Bibliografie

• Popa, Mirela & Salanță, Irina. (2013). THE EMOTIONS' ROLE IN THE MOTIVATION PROCESS

• Helga S. Løvoll, Espen Røysamb and Joar Vittersø. (2017). Experiences matter: Positive emotions facilitate intrinsic motivation, 3-5