Sinele și lumea

Adler a declarat: „Toată lumea poate realiza tot."

În concepția adleriană, comunitatea constituie cadrul etic pentru evaluarea unui act uman. Comunitatea stabilește norme și cerințe care servesc ca referință pentru individ. Prin urmare, dacă o persoană este percepută bună sau rea, sănătoasă sau bolnavă, nu poate fi determinat din punct de vedere absolut, ci numai într-un cadru social. În timp ce individul face parte din această comunitate, el se confruntă cu trei „sarcini de viață”: munca, intimitatea și prietenia. Sentimentul comunității este o forță înnăscută latentă în ființa umană ce începe să se trezească și să se dezvolte în copilărie prin interacțiunea copilului cu părinții săi. Cu cât mai multe posibilități au copiii să facă fată experiențelor dificile într-un mod pozitiv, „încurajator”, cu atât mai probabil este ca aceștia să dezvolți un grad ridicat de sentiment comunitar. Totuși, acest sentiment nu implică doar sentimentul de acceptare și apartenență, dar implică și contribuirea activă la comunitate. În acest sens, senzația de comunitate este un concept profund umanist cu implicații etice și sinele este interrelaționat cu lumea.

După cum arată Alfred Adler, omul este in situaţia de a se putea privi din exterior şi a se descrie, aprecia şi judeca: „Este pentru mine in afară de orice indoială faptul că fiecare om se comportă în viaţă de parcă ar avea o opinie precisă cu privire la puterea şi capacităţile de care dispune (...), pe scurt, comportamentul său işi are originea in opinia sa despre sine”. Fiecare persoană are o anumită opinie despre sine, despre drepturile şi indatoririle sale, care ii asigură „o linie de viaţă şi o lege de mişcare care il domină fără ca el să-şi dea seama de ele” .

Adler vorbește si despre un sine ideal care diferă, de asemenea, de sinele actualizator definit de psihoterapeuții umaniști Abraham Maslow și Carl Rogers, care au văzut tendința de actualizare ca o devenire a cine ești. Adler a trecut dincolo de această viziune, a privit omul în totalitatea lui, preocupat de mișcare, de scop, în căutarea depășirii inferiorităților reale sau imaginate. Pentru a înțelege mai bine perspectiva de auto-actualizare, ați putea să vă amintiți un moment în care ați avut un sens clar despre cine sunteți și ați încercat să funcționați în mod consecvent cu acel sens. Pe de altă parte, dacă vă amintiți o perioadă în care ați fost nemulțumiți de talentele dvs. și ați încercat activ să le transcendeți pentru a atinge un nivel mai înalt de funcționare, veți obține o perspectivă mai clară asupra ideii lui Adler de depăsire a inferiorităților.

Identitatea există în cadrul de timp trecut, prezent și viitor. Eu sunt „Eu,” care a fost și prezentul Eu pune sub lupă devenirea mea și mai holistă în viitorul apropiat. Sau, poate, mă simt disociat acum de „Eul” trecut și așteptările mele asupra a „ceea ce urmează” pot părea în conflict cu ceea ce este. Sentimentele de identitate personală de la ora 3 dimineața pot fi mai înclinate spre idealism decât identitatea mea în sarcina muncii, de la 3 p.m. În cercetările psihodinamice privind variația în stările de sine, relaționate cu motivația, iau în considerare: (a) opiniile sociale ale persoanei, precum și (b) informațiile conștiente și (c) informațiile neconștiente din logica privată a acelei persoane. În mod neconștient, creăm hărți mentale care să organizeze fluxul de gândire și experiență, pe bază de generalizări interconectate.

Adler a remarcat că oamenii sunt integrați social și nu pot fi înțeleși în afara contextului lor relațional. Prin urmare, un adlerian este interesat de impactul culturii și al factorilor contextuali asupra individului. Psihoterapeutul adlerian consideră că, persoana care întâmpină dificultăți în viață sau suferă de „psihopatologie” nu este bolnavă, ci mai degrabă descurajată (Maniacci și colab., 2014; Sperry, Carlson, Sauerheber și Sperry,2015).

Copilul învață curând că scopurile și obiectivele sale în viață nu sunt atinse fără mișcare, consistență și efort. Astfel, pentru a atinge împlinirea, copilul adoptă o strategie. Atitudinea copilului față de problemele vieții este guvernată de un „scenariu de viață” timpuriu. Problemele sociale preliminare întâlnite în copilărie (prietenii, școala și relația cu celălalt sex) oferă teste ale pregătirii individului pentru viața socială, iar acestea pot consolida scenariul de viață sau pot determina ajustarea acestuia în direcții pozitive sau negative.

Pentru a fi în lume ca un individ sănătos și capabil, este necesar să ne gândim cum putem fi de ajutor și cum ne putem aduce contribuția către lume. Iată câteva sugestii despre cum am putea oferi semenilor noștri.

- Spălați vasele fără a fi rugați.

- Ajutați un copil să-și facă temele

- Faceți voluntariat

- Donați obiectele care nu vă mai sunt utile dar pot servi altcuiva

- Cumpărați prânzul/cina cuiva care nu-și permite

- Fiți mentor pentru cineva

- Gătiți pentru altcineva

- Scrieți un bilețel încurajator și lăsați-l într-o carte, într-o librărie

- Oferiți un zâmbet/o imbrățișare cuiva care are nevoie

- Ține-ți ușa cuiva, pentru a intra într-o încăpere

Toate gesturile acestea, deși pot părea mici, contează enorm și se cumulează. Avem nevoie unii de alții și împreună, numai împreună putem clădi un sine mai sănătos și o comunitate mai prosperă.

Surse bibliografice

• Neuer, A. (1936). Courage and discouragement. International Journal of Individual Psychology, 2(2), 30-50.

• Mansager, E. (Ed.). (2000). Holism, wellness, spirituality [Special issue]. Journal of Individual Psychology, 56(3)

• Shulman, B. H. (1973). Contributions to individual psychology. Chicago:The Alfred Adler Institute

• Watts, R. E.,&Shulman, B. H. (in press). Integrating Adlerian and constructive therapies: An Adlerian perspective. In R. E. Watts (Ed.), Adlerian, cognitive, and constructivist psychotherapies: An integrative dialogue. New York: Springer.

• Watts, R. E.,&Pietrzak, D. (2000). Adlerian “encouragement” and the therapeutic process of solution-focused brief therapy. Journal of Counseling and Development, 78, 442-447.