Stresul și răspunsul la stres

Potrivit lui Lazarus (1990), stresul este o stare în care răspunsul persoanei este determinat de capacitatea sa percepută de a face față stresorului, un eveniment provocator de stres. Stresul este astfel, o stare de tensiune internă. Din punctul de vedere al condiționării clasice, răspunsul la stres include adesea creșterea ritmului cardiac și respirator, o redirecționare a fluxului de sânge din intestin la mușchii voluntari și o stare de hipervigilență. Răspunsul la stres poate să includă o limitare a domeniului de percepție. Condiționarea asociativă moderează de obicei procesele aflate sub controlul sistemului nervos central (Maier, Watkins, & Fleshner, 1994), pentru a include atât procese fiziologice, cât și cele psihologice. În plus, evenimentele stresante sunt asociate cu o gamă largă de modificări imunologice negative, prin acțiunile hipotalamusului.

AdIer a susținut că un nivel sănătos de interes social poate modera efectele negative ale stresului (McCarthy & Tortorice, 2005). Grisel, Rasmussen și Sperry (2006) au prezentat o integrare conceptuală a proceselor fiziologice în legătură cu stresul, anxietatea și depresia. Ei au explicat dorința persoanelor care funcționează în societatea modernă de a crea sau percepe plăcerea constant în viața lor. Când experimentează nemulțumirea, răspunsul natural al corpului plasează persoana în situația în care trebuie să își ajusteze gândirea sau comportamentul pentru a reduce stresul, anxietatea sau depresia. Autorii au prezentat o diagramă a sistemului HPA (Hipotalalamic-Pituitar-Adrenal) care arată cum crește nivelul de cortizol și adrenalină în organism în timpul unei situații neplăcute sau unui eveniment amenințător.

Congruent cu abordarea adleriană care recunoaște centralitatea interesului social și a suprtului social pentru a face față stresului, cercetările au demonstrat că anumiți factori psihosociali sunt asociați cu modificări ale debutului, etiologiei și rezultatului bolii fizice.

Știința psihoneuroimunologiei poziționează ca aspect central la astfel de efecte, mecanismele de reglare a axei neuro-imunologice. Calea principală a unei astfel de reglări corticale este prin hipotalamus. Prin urmare, stresul trebuie înțeles ca un răspuns holistic minte-corp și poate fi tratat în mod eficient prin intervenții adleriene și cognitive (cf. McCarthy și Tortorice, 2005).

Mosak și Dreikurs (1967) au evidențiat că Adler a folosit termeni precum „spiritual, existențial, căutare metafizică sau metapsihologică ”(p. 108) . Important în ceea ce privește spiritualitatea este că se bazează pe conceptul de ființă superioară și de a fi parte din univers, lume și societate. De obicei, se pune accent pe a ajuta pe ceilalți și a avea sentimentul de apartenență, prietenie, de a fi capabil să îi încurajăm pe ceilalți spre o viață și o funcționare pozitivă, către dezvoltarea simțului comunitar .

Ordinea nașterii poate juca un rol în capacitatea individului de a face față stresului. AdIer a afirmat că experiențele copilăriei timpurii stipulează în mare parte dezvoltarea personalității și construcția ulterioară a stilului de viață (Herrington și colab., 2005). Având în vedere faptul că lipsa resurselor de coping, care sunt relaționate cu interesul social și percepțiile asupra suportului social, s-au dovedit a fi predictori ai stresului emoțional în raport cu anxietatea și depresia (Herrington și colab., 2005), s-ar părea că ordinea nașterii este un subiect demn

de atenția clinică.

Răspunsul de relaxare. Răspunsul la stres, fie că este acut sau cronic, este fundamental mediat de sistemul nervos simpatic. Funcția principală a acestui sistem este de a provoca indivizii la acțiune. Tratamentul stresului implică o reducere a activității simpatice, astfel încât indivizii vor reveni la stări de funcționare mai sănătoase, adică la răspunsul de relaxare.

Prin urmare, fereastra de a face față stresului se află în capacitatea înnăscută a minții de a se relaxa și vindeca. Această fereastră poate fi instruită pentru a se deschide mai larg, prin utilizarea imaginilor vizuale ghidate, printre tehnici contemplative, cu ajutorul abordării adleriene.

Imagini vizuale ghidate. Johnsen și Lutgendorf (2001) au definit imaginile ghidate ca fiind o „formă de procesare mentală în care o persoană creează experiențe senzoriale în absența stimulilor externi "(p. 273). Imaginile vizuale sunt astfel generate spontan în urma unei experiențe vizuale interne care poate avea sau nu legătură cu un eveniment sau cu o experiență reală. Mai mult decât atât, imaginile vizuale apar spontan de-a lungul experiențelor, indiferent de valența emoțională (Johnsen și Lutgendorf, 2001). Imaginile ghidate pot fi astfel utilizate ca o încercare intenționată de a direcționa indivizii prin utilizarea capacităților cognitive favorabile vindecării. La baza lor se află o asociere cu respirația pentru a facilita un răspuns de relaxare.

O tehnică comună de imagini vizuale ghidate utilizate pentru a facilita o astfel deconcentrare este „locul special”. Utilizarea locului special permite individului să se concentreze în interior, redirecționând astfel atenția spre interior, mai degrabă decât spre evenimente externe. Prin această tehnică, psihoterapeutul invită individul să închidă ochii și apoi să respire adânc, apoi să expire prelung, ghidându-se după vocea blândă a terapeutului. Deși această instrucțiune nu este necesară pentru a facilita transa, ea servește pentru a forma o asociere între vocea terapeutui și răspunsul de relaxare în individ. Individul poate fi apoi ghidat prin sugestie pentru a trece profund în starea de transă, acceptând în același timp sugestia de a genera acel loc special.

Este posibil să găsiți anumite terapii complementare care să vă ajută să gestionați stresul. Acestea pot include:

- yoga și meditație

- acupunctura

- aromaterapie

- masaj

Trebuie luat în considerare că acestea nu suplinesc psihoterapia și ajutorul specializat!

Terapia este importantă, iar înțelegerea de unde provin problemele nu numai că că psihoclarifică individul, dar îl echipează mai bine pentru a face față stresului. Pot exista probleme care stau la baza stresului, iar terapia îl ajută să fie mai bine pregătit pentru a face față.

Surse bibliografice

Haufman, J., (2007). An Adlerian perspective on guided visual imagery for stress and coping, 193 - 200

Rogers, C. (1951).Client-centered Therapy: Its Current Practice, Implications and Theory. London: Constable